logo

 

 

CUPA ROMANIEI | CS Afumati merge in optimile Cupei Romaniei

 

CS Afumati a produs ieri cea mai mare surpriza a 16-imilor Cupei Romaniei: a invins cu 1-0 pe FC Botosani, echipa clasata pe locul 4 in prima liga, si continua in optimile competitiei.

Golul lui Olariu din minutul 39 s-a dovedit a fi decisiv pentru calificare.

CS Afumati a aratat ca este o echipa de temut pe propriul teren, iar statisticile sustin acest lucru: in actuala editie de campionat a ligii secunde, afumatenii n-au pierdut niciun meci disputat acasa.

FC Botosani s-a zbatut mult in cautarea golului egalizator, dar defensiva organizata de Patriche si Buzea a fost la post de fiecare data.

De altfel, oaspetii n-au avut nici macar o ocazie clara de gol pe toata durata jocului.

Impinsi de la spate de un public numeros, afumatenii s-au aratat mai periculosi pe final, dar Tudorache, ramas singur cu portarul advers, a irosit sansa de a face 2-0 pe tabela.

Neagu Vasile: "Am reusit performanta ca la primul meci oficial disputat la Afumati, cu o echipa de Liga 1, sa scriem istorie pentru acest club si pentru aceasta localitate. Nu vreau sa comentez declaratiile oficialilor botosaneni facute inaintea meciului, care isi doreau, intr-un mod ironic, sa nu iasa "afumati" de la Afumati, dar daca s-a intamplat asa, acest lucru s-a datorat numai rezultatului inregistrat pe tabela si jocului practicat de baieti. Afumati este o comuna frumoasa, cu o istorie frumoasa. In fotbal se poate intampla orice, am tratat foarte serios jocul si ne-am atins obiectivul. Chiar daca suntem la Liga a 2-a ar trebui sa fim respectati(...)"

Olariu Vasile: "A fost un meci mai special, mai greu, insa suntem bucurosi ca astazi am reusit sa ne autodepasim si astfel sa trecem in turul urmator."

"E rusinos din partea mea sa comentez ce s-a intamplat la Afumati. Am trimis in teren o echipa care ar fi trebuit sa castige, jucatori cu ani multi in Liga 1, unii dintre ei chiar titulari. Nu avem nicio scuza. Mie mi-e rusine de rusinea lor. Voi iesi eu ca sa-mi cer scuze in numele lor pentru ce s-a intamplat la Afumati", a declarat Leo Grozavu.



Banner


Copyright FC AFUMATI